800px-Normandie_Eure_Mortemer_tango7174

Evenimentele bizare de la abaţia din Mortemer

De mai multe secole, la abaţia din Mortemer din Franţa se petrec evenimente foarte bizare. Pe parcursul secolului 20, multe persoane au fost martore la evenimente stranii. Zgomote de paşi pe culoare pustii, lovituri surde de neînţeles părând a urni ziduri, prezenţe invizibile terifiante, obiecte care se găseau deplasate într-un mod inexplicabil etc. Se vorbeşte de călugări fantome şi de o doamnă albă care ar fi <vinovată> de aceste manifestări stranii. Cine sunt ei? Care este povestea lor şi de ce revin printre cei vii? Ce teribil secret se ascunde în umbra pietrelor vechi de sute de ani ale abaţiei franceze?
Abaţia de la Mortemer se află în inima Normandiei. Aici, de secole, au loc fenomene misterioase. Seara, abaţia este părăsită, probabil de teamă… Nimeni nu are curaj de a rămâne acolo. Domeniul abaţiei se întinde pe mai multe hectare. Ea a fost fondată în secolul 12 de către Henric I zis <Beauclerc>, al patrulea fiu al lui Willhem Cuceritorul. Călugării trăiau în totală autarhie.

Willhem Cuceritorul

Willhem Cuceritorul Sursă foto: Wikipedia

În timpul splendorii sale, mănăstirea primea regi celebri cum ar fi Richard Inimă de Leu, Philippe Auguste, Charles cel Frumos şi Sfântul Ludovic. Dar sub Revoluţie, ea a avut parte de momente tragice, fiind scăldată într-o baie de sânge.
Locul este liniştit, poate prea liniştit. Aici domneşte o serenitate totală. Şi totuşi, aparenţele înşală… Nimeni nu ignoră manifestările supranaturale care sunt frecvente în abaţie şi care îi îngrozesc pe toţi. În jurul ei se învârt o puzderie de legende. Dar nu există în fiecare legendă şi un mic sâmbure de adevăr? Unde se termină realitatea? Şi unde începe mitul? Este dificil de spus…
La 1 ianuarie 1884, Roger Saboureau vâna în pădurea Lyons. Deodată, a simţit că este urmărit. Instinctiv, s-a întors şi s-a trezit faţă în faţă cu o lupoaică mare frumoasă. Speriat, a omorât-o şi a fugit, abandonând animalul. A doua zi în zori, în acelaşi loc, s-a descoperit, scăldat în sânge, cadavrul soţiei sale. Se spune că era o femeie vrăjită care, sub forma unei lupoaice, traversa câmpiile şi pădurile, în nopţile cu lună plină. Ea era blestemată să înconjoare în fiecare noapte de şapte ori în şapte sate. Între zidurile încărcate de istorie ale mânăstirii, se găseşte izvorul Sf. Catherine. Dintr-o fântână, curge o apă cu proprietăţi miraculoase. De mult timp, oamenii vin aici pentru a-şi căuta sufletul pereche şi mulţi se căsătoresc în acel an. Chiar şi azi, izvorul şi-a păstrat puterea stranie şi continuă să unească sufletele solitare.
Dar această fântână cu efecte magice este vizitată regulat de un călugăr fantomă. El se materializează pentru a sări în ajutorul persoanelor aflate în pericol. În timpul celui de-al doilea război mondial şi sub ocupaţia germană, un paraşutist britanic a cazut nu departe de această fântână. Pierdut în miez de noapte, nu ştia ce să facă pentru a-şi găsi reţeaua de rezistenţă care îl aştepta. Spre marea sa surpriză, a zărit un călugăr în apropiere de el, în tăcerea nopţii. Fără un cuvânt, acesta i-a făcut semn să-l urmeze şi, înainte de a se îndepărta, l-a ghidat nu departe de ferma pe care trebuia să o caute. Când soldatul englez le-a povestit celor din rezistenţă păţania sa cu călugărul straniu care l-a condus până la ei, brusc s-a lăsat o tăcere de mormânt… Oamenii locului ştiau că fantoma bântuia încă din timpul Revoluţiei!

Beciul abaţiei este strâns legat de dispariţia a patru oameni ai Bisericii. În acea epocă, de mânăstire se ocupau patru călugări. În jurul lor, totul era în ruine. Victime ale nebuniei oamenilor, ei au fost acuzaţi de a îngrozi populaţia, au fost urmăriţi şi au fost executaţi fără milă în beci unde sângele lor a fost amestecat cu vinul din butoaie. De atunci, spectrele lor bântuie neîncetat beciul şi ruinele abaţiei.
În timpul primului război mondial, ofiţerii englezi care locuiau în beci au zărit patru umbre îmbrăcate în pelerine. Ei le-au descris cu destul de multe detalii pentru ca oamenii să-şi dea seama că îi văzuseră pe cei patru călugări, asasinaţi demult. Aceşti călugări fantome continuă şi astăzi de a bântui la Mortemer. Mulţi afirmă că i-au zărit în beciul unde domneşte o atmosferă apăsătoare. Aceasta a putut fi resimţită de o tânără în octombrie 1999, care nu a stat mai mult de un minut în beciul sinistru. Când prietenii săi au întrebat-o ce s-a întâmplat, cu faţa palidă şi picioarele tremurându-i, a rostit cu o voce gravă: <Nimic… absolut nimic>. Apoi a declarat că a simţit un amestec de angoasă, de suferinţă, de teamă şi de tristeţe în acel loc. În mod straniu, nu a fost însă singura care s-a simţit rău, căci beciul face regulat multe victime. Cine erau aceşti călugări? De ce revin? Probabil nu se va şti niciodată… Revin oare în locul unde şi-au ascuns un tezaur? Undeva, în aceste ruine, se găsesc bogăţii acumulate din 1134. Călugării erau bogaţi, extrem de bogaţi. Ei posedau 5000 de hectare care le aduceau mari profituri, fără a mai socoti donaţiile făcute abaţiei.
Unde se găseşte această fabuloasă comoară? Nu va fi uşor de descoperit. Probabil a fost îngropată în ziduri? În secolul 17, edificiul a început să se deterioreze.

800px-Normandie_Eure_Mortemer_tango7174Un secol de istorie… supranaturală
La sfârşitul secolului 19, un burghez parizian, M. Delarue, a devenit proprietarul abaţiei şi a locuit împreună cu soţia, fiul şi cele două fiice ale sale. Dar au trăit anii cei mai ciudaţi din vieţile lor!!
În mânăstire există o cameră roz, încăperea cea mai intrigantă din acest loc. Ce mister ascunde? Când pătrunzi în ea, te invadează o senzaţie stranie. Nu există nimeni în cameră, însă ai impresia că nu eşti singur. Pe un perete, există reprezentat un copilaş cu o privire stranie care te fixează bizar şi îţi provoacă un sentiment deranjant. Toţi spun asta…
Într-o seară, una din fiicele lui Delarue, s-a instalat în camera roz care se spunea că este bântuită. În timp ce scria în apropiere de fereastră, nu a putut să nu se uite neliniştită pretutindeni în jurul său. Nu a remarcat însă nimic neobişnuit, aşa încât şi-a continuat munca. Abia ce a început să scrie că uimită, a tresărit brusc, apoi neîntrerupt. După ce a dat ocol încăperii, nu a remarcat nimic straniu. A reînceput să scrie, însă nu putea. Înspăimântată, a văzut cum canapeaua se mişca, se lovea de zid şi o lovea de podea. Cineva făcea asta! Dar în afară de ea, nimeni nu mai era acolo. Mai târziu, a explicat faptul că a avut curioasa senzaţie de a fi observată.
Prietena lui Charles Delarue îşi va aminti toată viaţa sa de teribila noapte petrecută în camera roz. La micul dejun, ea a declarat că şi-a petrecut toată noaptea, fără să fi putut închide vreun ochi. A auzit zgomote de neînţeles, a avut angoase şi a zărit prezenţe invizibile… Iată ce a descris ea. Într-o seară, sora lui Charles şi-a condus o prietenă. Spre marea sa surpriză, a zărit o lumină în vechea bibliotecă. Era o cameră în care nu intra nimeni. A vorbit cu ceilalţi şi i-au spus că nimeni nu fusese acolo. Biblioteca se află alături de camera roz. Şi totuşi, ea a zărit o lampă care era aprinsă. Când s-a dus, a găsit-o!
Altădată, pe când mai mulţi tineri se jucau ping-pong la parter, o uşă s-a deschis lent şi a apărut o mână fantomatică. Împietrit de spaimă, un tânăr a avut totuşi curajul de a se apropia şi a privi pe culoar. Nu era nimeni însă simţea un suflu puternic de aer rece care îi secera faţa.
Uneori, când locatari se trezeau, tablourile de pe culoarul primului etaj erau găsite întoarse cu faţa la zid. Sau pe jos. Câteodată, maşinile erau găsite acoperite cu un praf alb straniu. Neliniştită, familia Delarue a părăsit proprietatea dar nu înainte de a face un exorcism. O vreme, fenomenele supranaturale au încetat, apoi au rînceput. Un exorcist combate demonii, nu şi fantomele! De aproape patru decenii, nimeni nu mai locuieşte la abaţia de la Mortemer. Ultimul om care a locuit aici a fost un ţăran care lucra la mânăstire. În fiecare noapte, între orele 23 şi 5, auzea paşi provenind de la etajul superior. Desigur, când urca şi cerceta locul, nu exista nimeni. Într-o seară, manifestările au fost mai vii ca de obicei. A doua zi, el a părăsit definitiv Mortemer. <Nu mai pot>, a declarat el înspăimântat.
Recent, un băiat al proprietarului s-a interesat de fenomenele din mânăstire şi a încercat o experienţă. Într-o seară, el a închis toate uşile abaţiei şi le-a sigilat cu scotch. Doar el avea cheile. A doua zi dimineaţă, a găsit toate uşile deschise şi scotchul era smuls.
Pretutindeni în mânăstire şi în jurul său, ai ciudata senzaţie că nu eşti singur. Sau auzi o respiraţie tulburătoare… Există multe declaraţii în acest sens.
Dama Albă de la abaţie
Au botezat-o <Împărăteasa> dar, în realitate, este Mathilde, fiica lui Willhem Cuceritorul, soţia lui Geoffroy Plantagenet, duce d Anjou. E a avut un fiu, Henric al II lea Plantagenet, care va deveni duce de Normandia, rege al Angliei şi viitorul tată al celebrului Richard Inimă de Leu.
De peste opt secole, ea bântuie şi alunecă noaptea peste zidurile mânăstirii. Umbra sa se profilează enigmatic pe culoare, în numeroase saloane şi pe etaje. Căsătorită de la vârsta de şase ani cu bătrânul împărat al Germaniei, ea a fost blestemată de tradiţii şi închisă timp de 5 ani în camera roz de către tatăl său care i-a reproşat moravurile sale libertine şi frivolitatea sa. După moartea sa, Mathilde a revenit la Mortemer pentru a bântui. A murit de durere şi singurătate… De secole, îşi plimbă silueta fragilă printre ruine, de preferinţă în nopţile cu lună plină sau în toate nopţile care urmează primei vineri a lunii, între orele 1 şi 2 dimineaţa. Dar numai persoanele sensibile îi pot simţi prezenţa. O legendă afirmă că dacă o puteţi zări îmbrăcată în negru, în acel an veţi muri. În schimb, dacă poartă mănuşi albe, este un semn de naştere sau de căsătorie…



Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

*

Hide