Danemarca

Navigare după cuvânt cheie

 
 
gelbbrustara

O fosilă de papagal descoperită în Scandinavia

Paleontologii au descoperit în Scandinavia o fosilă de papagal datând de 55 de milioane de ani, informează revista Paleonthology.

mariela778 clarvazatoarea Mariela

Vedea în mine jumătatea pe care o căutase toată viața

Vedea în mine jumătatea pe care o căutase toată viața, soțul perfect. Imediat ce am rămas numai noi doi în acest demers amoros la petrecerea la care ne aflam, ea a început să mă flateze în exces și să-mi facă promisiuni peste promisiuni, ca și cum rolurile s-ar fi inversat.Citeşte mai mult

Каменный_век_(1)

Urmele unei bătălii din preistorie descoperite în Danemarca

În estul Iutlandei se continuă săpăturile. Pământul este plin de oase umane, de resturi de arme, topoare de luptă, scuturi şi lănci păstrate bine de mlaştină. S-au descoperit corpurile a peste 200 de bărbaţi, probabil luptători.

July 9, 1947 - Catalina Island, CA, USA

Întâlnire de gradul trei în Danemarca

Într-o după-amiază de vară a anului 1940, la Jutland (Danemarca), un tânăr în vârstă de 15 ani conducea câteva vaci, când a zărit deodată trei personaje curioase care veneau dinspre nord-est.

10-deomlari-care-au-mers-prost

10 deomlări care au mers prost

Şi totuşi, se întâmplă de multe ori ca o demolare să meargă prost, oricât de bine ar fi fost pregătită.

fenomen-nocturn-straniu-pe-cer-in-danemarca

Fenomen nocturn straniu pe cer în Danemarca

Un fenomen nocturn straniu, fabulos, plin de lumini ciudate s-a petrecut în 2016 în Danemarca.

Insula Wight

Fenomene paranormale în insula Wight

Insula Wight, situată pe coasta de sud a Angliei, în Marea Mânecii, are o suprafaţă de numai 380 de km pătraţi şi aproximativ 140.000 de locuitori. Este cea mai mare insulă a Angliei şi esteclasată ca fiind printre cele mai bântuite din lume.Romanii credeau că ea este cheia de intrareCiteşte mai mult

Hide