www.vrajitoarero.com

Navigare după cuvânt cheie

 
 
Hell_Fire_Club_Dublin_at_Dawn

Clubul ocult de la Montpelier Hill

Montpelier Hill este o colină de numai 383 de metri deasupra nivelului mării situată în apropire de Dublin, Irlanda. Este poreclită Hell Fire Club (în irlandeză Club Ifrinn Ta, adică „clubul focului iadului”), de la numele clădirii care se află pe culmea sa. Aceasta era de fapt o cabană deCiteşte mai mult

Catherine Repond

Vrăjitoarea Catillon a făcut pact cu diavolul

Catherine Repond, numită Catillon, s-a născut în 1663 la Villarvolard, Elveţia şi a fost arsă pe rug pentru vrăjitorie.Cunoscută în zona sa ca cerșetoare, Catherine a fost acuzată de către ţărani de faptul că le-ar fi blestemat pășunile deoarece refuzaseră să-i dea de pomană.În timp ce executorul judecătoresc din CorbièresCiteşte mai mult

Nostradamus

Viaţa lui Nostradamus

Michel de Nostradamus s-a născut în decembrie 1503 la Saint Remy, în Provence (Franţa). Crescut într-o familie înstărită, a trăit într-o epocă agitată de religie, politică şi medicină.Biserica catolică se afla în perioada sa represivă cu Inchiziţia. Aproape peste tot soldaţii hărţuiau şi arestau pe oricine după bunul lor plac.Citeşte mai mult

bautura neagra

Băutura neagră a şamanilor

Băutura neagră (băutura rituală sau recreativă a cherokee), fabricată de popoarele amerindiene din SUA, era foarte apreciată de coloniști. Se prepara cu frunze și tulpini arse de yaupon (ilex vomitoria), care se găsesc pe coastele Oceanului Atlantic și Golfului Mexic.Înainte de secolul XIX-lea, această băutură era consumată în timpul deliberărilorCiteşte mai mult

goldi

Marea vânătoare de vrăjitoare din Suedia

Marea vânătoare de vrăjitoare care a avut loc între 1668-1676 în Suedia sau Det Stora Oväsendet („vacarmul” în suedeză) este o isterie în masă care a durat mai mult de opt ani în timpul domniei lui Carol al XI-lea al Suediei şi care a provocat o mulțime de procese deCiteşte mai mult

800px-Zugarramurdi_cueva

Procesul vrăjitoarelor din Zugarramurdi, Ţara Bascilor

Vrăjitoarele din Zugarramurdi (în spaniolă: Brujas de Zugarramurdi) este numele prin care este cunoscut cel mai celebru caz al vrăjitoriei basce și, probabil, al vrăjitoriei în Spania.

800px-Idylls_of_the_King_1

Vrăjitorul Merlin şi regele Arthur

Cele mai multe cărți care vorbesc despre vrăjitorul Merlin îl menționează de asemenea pe regele Arthur și pe Cavalerii mesei rotunde.

Moenitarri_warrior_in_the_costume_of_the_dog_danse_0056v

Indianca vrăjitoare care intra în visele oamenilor şi-i omora

Era acuzată de faptul că practica vrăjitoria şi că se servise de aceasta pentru a comite crime.

Descoperirea unui cip de acum 200 de milioane de ani

Descoperirea unui cip de acum 200 de milioane de ani

Cine avea cip în urmă cu 200 de milioane de ani pe Terra? Este vorba de un rest lăsat de vreo expediţie extraterestră?

800px-Goyaale

Tuneluri antice secrete pretutindeni în lume

Istorii despre tuneluri secrete abundă în Peru și în alte zone din America de Sud. Mulți cercetători cred că aceste tuneluri se întind pe sute de mile prin munți, până îin sudul republicii Chile, în măsura în nordul Ecuadorului sau Columbiei şi că străbat de la est junglele de nepătruns ale Amazonului.

craniu Rodopi

Un craniu misterios a fost găsit în munţii Rodopi din Bulgaria

În munţii Rodopi din Bulgaria fost descoperit recent un craniu misterios, care seamănă cu al unui extraterestru.

Neanderthaler_Fund

Omul de Neanderthal este strămoşul nostru?

Răcirea bruscă a Europei ar fi accelerat evoluţia oamenilor de Neanderthal pentru a face Homo sapiens. Este teza unui cercetător

atlantida

Supravieţuitorii Atlantidei au pus bazele civilizaţiei în America de Sud?

De fapt, în Popol Vuh ni se spune despre distrugerea faimoasei Atlantida? Supravieţuitorii atlanţi au populat apoi Brazilia şi au adus cu ei cunoştinţe uimitoare cu care i-au ajutat pe băştinaşi la progresul civilizaţiei?

Cristofor Columb sursa Wikipedia

Care era naţionalitatea lui Cristofor Columb?

Profesorii universitari din Grenada s-au lansat într-o anchetă genetică pentru a se stabili cu certitudine naţionalitatea lui Cristofor Columb, marele navigator.

tiyanak

Tiyanak

Tiyanak (Tiyanak sau Tiyanak ) este o creatură vampirică în mitologia filipineză care imită forma unui copil. De obicei ia forma unui copil nou-născut și plânge ca cineva pierdut în junglă pentru a atrage turiștii imprudenţi. Odată ce este luat de către nefericit, acesta revine la forma sa adevărată și-şiCiteşte mai mult

through_siberia-_1883-_reindeer_tunguses_with_birch-bark_tent

Viziunea creării lumii în mitologia tungusă

Tunguşii trăiesc în vastele regiuni reci ale Siberiei ruseşti. În versiunea cea mai răspândită, la început nu exista nimic în afară de un vast ocean primordial. Principala lor zeiţă, numită Buga

Maat

Zeiţa egipteană Maat pentru Eternitate

Maat personifică la vechii egipteni legile fundamentale ale întregii existenţe, conceptul de dreptate, adevăr, ordine şi echilibru, fără de care viaţa este imposibilă.

Popobawa

Popobawa

Demon violator şi metamorf responsabil pentru atacuri multiple în TanzaniaPopobawa (literal în kiswahili înseamnă „aripă de liliac ” ;mapopobawa la plural) este o creatură care este responsabilă pentru multe atacuri care au avut loc asupra locuitorilor din insulele din arhipelagul Zanzibar şi din zonele de coastă ale Tanzaniei.Popbawa s-ar fiCiteşte mai mult

Statuie închinată lul Amurr

Amurru

Amurru, Mar.tu în sumeriană, este o zeitate încarnând poporul amorit în panteonul Orientului Apropiat antic. Cu toate astea, nu era una dintre cele mai venerate zeități ale amoriților, deoarece aceştia îl preferau pe Addu (Adad sau Addu), Dagan (Dagon, zeul seminţelor şi agriculturii), sau alte zeități tradiționale mesopotamiene.În Mesopotamia deCiteşte mai mult

The_worship_of_Mammon

Mamona

 Mamona, în Noul Testament al Bibliei, este bogăția materială sau lăcomia, adesea personificată în divinitate și uneori inclusă în cele șapte căpetenii ale Iadului.Mamona este un cuvânt aramaic care înseamnă la origine „bogat”. Cu toate acestea, etimologia sa este obscură. Unii îl aseamănă cu ebraicul Matmon, ceea ce înseamnă bani,Citeşte mai mult

Notre_Dame_de_Fourvière

O icoană a început să plângă cu lacrimi de sânge în Irlanda

În secolul XIX, o icoană catolică irlandeză înfățișând-o pe pe Fecioara Maria a început brusc să plângă cu lacrimi de sânge,

Templul Jokhang din Lhassa, capitala buddhismului tibetan

Templul Jokhang din Lhassa, capitala buddhismului tibetan

Templul Jokhang, fondat în anul 647, este situat în centru vechi al oraşului tibetan Lhassa şi este considerat

Hide