Paranormal

Vă aflați în această categorie

 
hypnose1

Informaţii sub hipnoză

Numeroşi subiecţi, sub stare de hipnoză, furnizează informaţii pe care în mod normal ar trebui să le ignore.Hipnotizatorul britanic Joe Keetan ne spune cazul unui subiect reîntors sub hipnoză într-o viaţă anterioară petrecută la începutul secolului, ca muncitor agricol în comitatul Essex, în sudul Angliei.Keeton i-a cerut subiectului său deCiteşte mai mult

Lyon_river_view_c1860

Misteriosul Lyon

În oraşul francez Lyon există o vastă rețea de galerii compusă dintr-o coloană centrală de unde pleacă treizeci de tuneluri secundare care se termină într-un fel de golf subteran.Deși interzis oficial, aceste galerii sunt uneori vizitate de pasionații de ocultism şi de amatorii de senzaţii tari. În unele tunele chiarCiteşte mai mult

cutremur

Luminile stranii din timpul cutermurelor

De foarte multe ori, ştiinţa rămâne cu adevărat neputincioasă în faţa unor fenomene uluitoare şi bizare, pe care nu le poate explica.Înainte şi în timpul cutremurelor de pământ, oamenii au observat că apar nişte lumini stranii. Fizicianul Christiano Ferugia aceste fenomene sunt extrem de vechi, ele fiind remarcate de acumCiteşte mai mult

encephalitis_critchley

Boala care a făcut din oameni zombi

În 1915, s-a declarat o epidemie ciudată la nivel mondial, în special în Europa și America. Pacienții prezentau simptome neliniştitoare: sufereau de febră mare, aveau dureri de cap intense şi vederea li se înceţoşa. Sau aveau tulburări dramatice ale stării de spirit și somnului. În timp ce unii deveneau violenţiCiteşte mai mult

Prahlad Jani

Omul care nu a mâncat şi băut 70 de ani

Maestrul indian de 76 de ani, cunoscut sub numele de „Mataji”, a declarat că a supraviețuit timp de 68 ani fără să mănânce, bea sau să se mişte, derutându-şi medicii care nu au putut să demonstreze că era un impostor.Prahlad Jani (născut Chunriwala Matanji), cunoscut sub numele de Mataji esteCiteşte mai mult

Zona Tăcerii

Zona Tăcerii, un mister profund

Zona Tăcerii ( în spaniolă Zona del Silencio), este o zonă deşertică situată la nord de Mexic, la Bolsón de Mapimí ( un bazin endoreic situat în nordul centrului platoului mexican), mai precis la locul de frontieră triplu statelor Chihuahua, Durango și Coahuila.Anomalia acestui loc a fost observată pentru primaCiteşte mai mult

inger soare

Un înger surprins de NASA în apropiere de Soare

Pe una din fotografiile uimitoare surprinse de NASA s-a descoperit un fenomen incredibil şi misterios petrecut în apropiere de Soare. Este sau nu vorba de un înger?La 15 octombrie 2012, ora 8, 24, aparatele au surprins un înger care a survolat astrul solar. Fotografia a fost făcută de observatorul SOHOCiteşte mai mult

yc4f3hmm cimitir

Ceva se mişcă în cimitire

Într-o zi din anul 1972, într-un cimitir din regiunea pariziană, trecătorii au auzit deodată zgomote surde provenind dintr-un mormânt. Cu puţin timp în urmă, acolo se coborâse un coşciug. A fost alertată imediat poliţia. Totuşi, după verificare, s-a adeverit că mortul era… mort. Halucinaţie colectivă? Fusese ultimul apel disperat alCiteşte mai mult

ANKARA_KOCATEPE_CAMİİ

Ankara, oraşul cucerit şi de Alexandru Macedon

În vechime, Ankara era cunoscută sub numele de Angora şi Ancyra. Este capitala Turciei de la 29 octombrie 1923 şi al doilea mare oraş al ţării.

Agios_Grigòrios_Palamàs

Salonic, oraşul fondat de regele Cassandru al Macedoniei

Salonic (Thessaloniki) este situat în Golful Termaic. În 2001, oraşul număra 363.987 de locuitori.

Nesebar_-_Church_of_Christ_Pantocrator

Nessebar, oraşul menţionat de două ori de Herodot

Este una dintre cele mai atractive staţiuni de pe litoralul Bulgariei şi din peninsula Nessebar, situată în estul ţării, la nord-est de Burgas.

Antalya_falezler

Antalya

Antalya este un mare oraş turistic din sudul Turciei care este astăzi socotit capitala turistică a coastei mediteraneene turce, supranumită „Riviera turcă”.

cap caliacra6

Kavarna, portul superb de lângă capul Caliacra

Kavarna (12.225 locuitori) este situată la 48 km N de Varna, 518 km NE de Sofia şi 12 km depărtare de Capul Caliacra. Este port la Marea Neagră pentru vase cargo şi de pasageri de mărime medie.

reincarnation8

Reîncarnare în Turcia

Aflat pe o înălţime de unde avea panorama satului turc Hancagiz, tânărul Engin Sungur s-a întors brusc către părinţii săi şi le-a zis cu un aer cât se poate de serios: <Este satul unde locuiam înainte.>Micuţul părea foarte sigur. Totuşi, de la naşterea sa (cu doi ani înainte), el aCiteşte mai mult

Lokrum3

Blestemele insulei Lokrum de pe coasta dalmată

Insula Lokrum (sau Lacroma, în italiană) este una dintre insulele cele mai mari de lângă oraşul croat Dubrovnik, situată la aproximativ 600 de metri de litoralul coastei dalmate, în Marea Adriatică. Ea se întinde pe o lungime de doi kilometri, de la nord la sud, şi are 500 de metriCiteşte mai mult

Aleea egipteană

Povestea din cimitirul din Highgate

Încă din epoca victoriană, se întinde pe colina de la Hampstead Hill, la nord de Londra, unul dintre cele mai frumoase şi tulburătoare cimitire din Europa. Veritabilă necropolă, cimitirul este plin de alei mărginite de numeroase morminte baroce şi gotice cât şi de o alee egipteană. În alte locuri, coşciugeleCiteşte mai mult

Bursa_Turkey_2013_1

Oraşul turcesc Bursa deţine ape termale cunoscute din epoca romană

Bursa, anticul Prusa, este un oraş din nord – vestul Anatoliei, capitala provinciei cu acelaşi nume. În 2007 avea o populaţie de 1.562.828 de locuitori. Bursa este al patrulea oraş din ţară şi un important centru industrial şi cultural al ţării.Oraşul este situat pe versantul nord – vestic al munţilorCiteşte mai mult

Salvia_divinorum_-_Herba_de_Maria

Iarba Sfântului Ioan

Legenda atribuie plantelor Sf. Ioan eficienţă excepţională, dacă acestea sunt culese înainte de răsăritul soarelui, acoperite cu rouă, în dimineaţa zilei de 24 iunie.

Bettina Rodriguez Aguilera

O candidată republicană la Congresul american a urcat la bordul unui OZN

Bettina Rodriguez Aguilera, o candidată republicană la Congresul american, de origine cubaneză, a declarat într-o filmare video din 2009 ,dată publicității de către Miami Herald, că ar fi urcat la bordul unui OZN.

Les sorcières d’Eastwick

Lista neagră cu vrăjitoare

Există multe vrăjitoare malefice, diabolice, pe care este bine să le ocolești. Hollywoodul a făcut o pasiune din a realiza filme pe această temă generoasă, care atrage

ANKARA_KOCATEPE_CAMİİ

Ankara, oraşul cucerit şi de Alexandru Macedon

În vechime, Ankara era cunoscută sub numele de Angora şi Ancyra. Este capitala Turciei de la 29 octombrie 1923 şi al doilea mare oraş al ţării.

KUŞADASI_HARBOUR_-_panoramio

La Kuşadasi, Fecioara Maria a fugit de persecuţia din Ierusalem

Kuşadasi (sau „insula păsărilor”) este o staţiune foarte importantă situată la Marea Egee, la 85 km sud de Izmir, în provincia Ayidin

Hide