magie

Navigare după cuvânt cheie

 
 
Lyon_river_view_c1860

Misteriosul Lyon

În oraşul francez Lyon există o vastă rețea de galerii compusă dintr-o coloană centrală de unde pleacă treizeci de tuneluri secundare care se termină într-un fel de golf subteran.Deși interzis oficial, aceste galerii sunt uneori vizitate de pasionații de ocultism şi de amatorii de senzaţii tari. În unele tunele chiarCiteşte mai mult

cutremur

Luminile stranii din timpul cutermurelor

De foarte multe ori, ştiinţa rămâne cu adevărat neputincioasă în faţa unor fenomene uluitoare şi bizare, pe care nu le poate explica.Înainte şi în timpul cutremurelor de pământ, oamenii au observat că apar nişte lumini stranii. Fizicianul Christiano Ferugia aceste fenomene sunt extrem de vechi, ele fiind remarcate de acumCiteşte mai mult

encephalitis_critchley

Boala care a făcut din oameni zombi

În 1915, s-a declarat o epidemie ciudată la nivel mondial, în special în Europa și America. Pacienții prezentau simptome neliniştitoare: sufereau de febră mare, aveau dureri de cap intense şi vederea li se înceţoşa. Sau aveau tulburări dramatice ale stării de spirit și somnului. În timp ce unii deveneau violenţiCiteşte mai mult

Prahlad Jani

Omul care nu a mâncat şi băut 70 de ani

Maestrul indian de 76 de ani, cunoscut sub numele de „Mataji”, a declarat că a supraviețuit timp de 68 ani fără să mănânce, bea sau să se mişte, derutându-şi medicii care nu au putut să demonstreze că era un impostor.Prahlad Jani (născut Chunriwala Matanji), cunoscut sub numele de Mataji esteCiteşte mai mult

Zona Tăcerii

Zona Tăcerii, un mister profund

Zona Tăcerii ( în spaniolă Zona del Silencio), este o zonă deşertică situată la nord de Mexic, la Bolsón de Mapimí ( un bazin endoreic situat în nordul centrului platoului mexican), mai precis la locul de frontieră triplu statelor Chihuahua, Durango și Coahuila.Anomalia acestui loc a fost observată pentru primaCiteşte mai mult

inger soare

Un înger surprins de NASA în apropiere de Soare

Pe una din fotografiile uimitoare surprinse de NASA s-a descoperit un fenomen incredibil şi misterios petrecut în apropiere de Soare. Este sau nu vorba de un înger?La 15 octombrie 2012, ora 8, 24, aparatele au surprins un înger care a survolat astrul solar. Fotografia a fost făcută de observatorul SOHOCiteşte mai mult

yc4f3hmm cimitir

Ceva se mişcă în cimitire

Într-o zi din anul 1972, într-un cimitir din regiunea pariziană, trecătorii au auzit deodată zgomote surde provenind dintr-un mormânt. Cu puţin timp în urmă, acolo se coborâse un coşciug. A fost alertată imediat poliţia. Totuşi, după verificare, s-a adeverit că mortul era… mort. Halucinaţie colectivă? Fusese ultimul apel disperat alCiteşte mai mult

reincarnation8

Reîncarnare în Turcia

Aflat pe o înălţime de unde avea panorama satului turc Hancagiz, tânărul Engin Sungur s-a întors brusc către părinţii săi şi le-a zis cu un aer cât se poate de serios: <Este satul unde locuiam înainte.>Micuţul părea foarte sigur. Totuşi, de la naşterea sa (cu doi ani înainte), el aCiteşte mai mult

Lokrum3

Blestemele insulei Lokrum de pe coasta dalmată

Insula Lokrum (sau Lacroma, în italiană) este una dintre insulele cele mai mari de lângă oraşul croat Dubrovnik, situată la aproximativ 600 de metri de litoralul coastei dalmate, în Marea Adriatică. Ea se întinde pe o lungime de doi kilometri, de la nord la sud, şi are 500 de metriCiteşte mai mult

Aleea egipteană

Povestea din cimitirul din Highgate

Încă din epoca victoriană, se întinde pe colina de la Hampstead Hill, la nord de Londra, unul dintre cele mai frumoase şi tulburătoare cimitire din Europa. Veritabilă necropolă, cimitirul este plin de alei mărginite de numeroase morminte baroce şi gotice cât şi de o alee egipteană. În alte locuri, coşciugeleCiteşte mai mult

dragoste

Ritualuri pentru a găsi dragostea sau să faci să iubeşti pe cineva

Pentru a vă face să vă iubeascăÎn primul rând, desenaţi un cerc pentru a vă asigura că nicio influenţă nedorită nu va veni să vă deranjeze.Divinaţia, în esenţă, se bazează în general pe indiciile cele mai vagi proprii pentru a oferi un răspuns corect, aşa că nu vă lăsaţi influenţatCiteşte mai mult

tibet ritual

Ritual tibetan sinistru

În magia tibetană, există un ritual straniu numit ro-lang, cadavrul care se ridică. Puţin europeni au asistat la acest ritual macabru.Alexandra David-Nell ne relatează un autentic ro-lang care i-a fost povestit de un vraci tibetan care spune că l-a practicat. Iată ce spune ea:” Cel care celebrează ritualul este închisCiteşte mai mult

Maria Campina, regina Magiei Albe din Romania DSCN0030

A fost un an plin de realizări jurnalistice pentru www.vrajitoarero.com

Și ne mândrim cu asta! Da, am avut foarte multe realizări jurnalistice care au dus implicit la promovarea vrăjitoarelor de la noi și la cunoașterea mai aprofundată a fenomenului vrăjitoriei din România.Vrăjitoarele din București s-au întrecut pe sine și auoferit pentru publicul larg măiestria artei lor, harul pe care îlCiteşte mai mult

katia-carshnev

Katia Carshnev: Mage héréditaire

Qui suis-je?Je suis un Mage héréditaire. J’ai étudié avec les plus grands Mages d’Europe, surtout dans ma jeunesse. Je possède des capacités de divination et de perception extra sensorielle, qui me permettent de remédier aux situations les plus difficiles.Je suis très à l’écoute des personnes qui font appel à moiCiteşte mai mult

thule arian

Istoria mistică a naziştilor şi magia regatului subteran

Ultima Thule a fost capitala primului continent colonizat de arieni. Acesta se numea Hyperboreea şi era mai vechi decât Lemuria şi Atlantida

casa horror

Casa care sângerează

În oraşul Saint Quentin, de 60.000 de locuitori situat în apropiere de Paris, în cartierul Remicourt pe strada Tunarilor se găseşte, la nr. 21, o casă stranie. Nu este prea veche. A fost construită în anii 70 şi are un etaj. Aici locuia un cuplu care ocupa primul etaj, înCiteşte mai mult

Catherine de Ricci

Evenimentele extraordinare din viața Caterinei de Ricci

Alessandra Lucrezia Romola – cunoscută în lumea religioasă drept Caterina de Ricci – a fost o călugăriță dominicană din Ordinul al Treilea, cunoscută în întreaga lume pentru misticismul său extrem și pentru evenimentele extraordinare din viața sa.S-a născut în Florența la 23 aprilie 1522. Tatăl ei, Pier Francesco Ricci aparţineaCiteşte mai mult

prostituate thailandeze

Magia în Thailanda

În Thailanda se vorbeşte cu teamă de multe ori despre „voodoo Thai”, despre practicile „Barang” sau „Black Magic Thai”. Unele dintre practicile magice descrise sunt periculoase, respingătoare și ilegale.

800px-Four-leaf_clover

Ce aduce noroc?

Superstiţiile au jucat şi joacă un rol important în viaţa oamenilor. Unii le ignoră dar alţii le acordă un rol primordial în viaţa lor de zi cu zi.

varney_0003-1-479x600

Arnold Paole, cazul vampirului din Serbia

Arnold Paole (sau Arnold Kol Paole) era un soldat austriac care a murit în 1727, în satul Medvegia (azi în Serbia), căzând dintr-o căruţă de fân. Acesta ar fi revenit din morţi sub forma unui vampir.În timpul vieții sale, Arnold Paole a afirmat că a ucis un vampir în timpulCiteşte mai mult

plante

Plantele magice

O plantă magică este o plantă căreia tradiția populară îi conferă proprietăți supranaturale, ea putând fi folosită în magie sau vrăjitorie.Din toate timpurile, magii și vrăjitoarele şi-au bazat harul pe puterile misterioase ale unor ierburi: plante formidabile şi temute, cunoscute numai de ei şi utilizate în mii de vrăji, planteCiteşte mai mult

fantoma de la Osaka

Fantoma de la Osaka

La 29 iulie 2015, trei prieteni din Osaka, Japonia se întorceau acasă de la serviciu, la miezul nopţii, cu o maşină.Deodată, ei au trăit spaima vieţii lor când pe drum a apărut brusc în faţa lor o fantomă îmbrăcată în alb, absolut înfricoşătoare.   https://www.youtube.com/watch?v=MxZssqH8xK4

Hide