www.international-witches.com
Navigare după cuvânt cheie
O maşină care citeşte gândurile noastre
Se pare că această veche fantasmă se va realiza. O echipă de la Center for Cognitive Brain Imaging

Eckhart Tolle despre nefericire
Cauza principală a nefericirii nu este niciodată situaţia în sine, ci gândurile în legătură cu ea. Fiţi conştienţi

Vedea în mine jumătatea pe care o căutase toată viața
Vedea în mine jumătatea pe care o căutase toată viața, soțul perfect. Imediat ce am rămas numai noi doi în acest demers amoros la petrecerea la care ne aflam, ea a început să mă flateze în exces și să-mi facă promisiuni peste promisiuni, ca și cum rolurile s-ar fi inversat.Citeşte mai mult

Sufletele pierdute din secta Poarta Paradisului
La 26 martie 1971, într-o vilă de la Rancho Santa Fe, în California, au fost descoperite aliniate 39 de corpuri. Toţi membri ai sectei Poarta Paradisului, şi-au abandonat învelişul corpurilor pentru a întâlni vasul spaţial ascuns în spatele cometei Hale-Bopp, în drum spre o destinaţie cosmică cunoscută doar de ei,Citeşte mai mult

Misterioasa bază militară Zona 51
La Groom Lake, în Nevada, S.U.A., se găseşte una dintre cele mai controversate baze militare americane din lume, numită Zona 51 (Area 51).Martorii susţin că au văzut ieşind de aici în mod repetat noaptea obiecte zburătoare circulare de genul celor cărora le zicem OZN-uri. Oare militarii americani colaborează direct cuCiteşte mai mult

Misterioşii sumerieni
Istoria a început în Sumer, se spune. Este cea mai veche civilizaţie cunoscută, leagănul omenirii care a înflorit acum 5.000 de ani pe teritoriul actualului Irak. Mii de ani a rămas necunoscută…

Evidenţa unor oraşe gigantice în Amazonia
Imensa junglă amazoniană adăposteşte nenumărate secrete. Oamenii de ştiinţă au descoperit recent adânc în marea verde evidenţe ascunse ale unor oraşe secrete abandonate în trecut.Amazonul, cel mai lung fluviu din lume, a creat o lume aparte, complexă, în care se pătrunde extrem de greu. O lume stranie, plină de mistere,Citeşte mai mult

Lady Esther, Regina Palmirei
Lady Esther (sau Hester) Stanhope (s-a născut la 1776) a fost o femeie bogată din aristocraţia britanică, un fel de vrăjitoare care a devenit aventurieră în Orientul Mijlociu.

Calamity Jane, eroina Vestului Sălbatic
Eroina Vestului Sălbatic, Martha Jane Cannary, mai bine cunoscută sub pseudonimul Calamity Jane s-a născut la 1 mai 18502, 1852 sau 1856, în funcție de sursă,

Annie Oakley, femeia admirată de Sitting Bull şi de kaiserul Wilhelm al II-lea
Ca şi Calamity Jane, Annie Oakley a fost una dintre femeile legendare ale Vestului american, celebră

Iisus şi Rasputin – comparaţii
A-i compara pe Iisus Hristos şi Grigori Rasputin Efimovich poate părea o glumă foarte proastă. Cu toate acestea, există multe similitudini între cele două personaje istorice. Ambii au fost vindecători, şi au folosit acest har pentru a stabili influenţa lor. Mai rar, ni se spune, cei doi au vindecat celCiteşte mai mult

La Skopje, icoanele au început să lumineze
Locuitorii din oraşul Skopje din Macedonia s-au îngrămădit recent în faţa bisericii Sveti Dimitri, care datează din secolul XVIII, pentru a vedea icoanele şi frescele care au început să strălucească brusc în mod misterios şi fără nicio explicaţie aparentă, un fenomen calificat drept miracol de către preoţii locali.Părintele Dimce MalinovCiteşte mai mult

Faţa lui Iisus a apărut într-o baltă de noroi
Proprietarii de terenuri columbieni au fost încântați să descopere că fața lui Iisus Christos a apărut într-o baltă de noroi situat pe unul dintre terenurile lor.Această poveste curioasă a avut loc în municipiul San Francisco (în regiunea Putumayo), Columbia, la 21 martie 2015. Ximena Arango Rosero a văzut această apariţieCiteşte mai mult

Maria Domenica Lazzeri a sângerat pentru Iisus în fiecare vineri
Maria Domenica Lazzeri, numită Beata Meneghina (s-a născut la 16 martie 1815 la Capriana, Italia) a fost o mistică catolică din secolul XIX. Localnicii o numeau Binecuvântata Meneghina.Timp de 14 ani a trăit imobilizată în pat, cu dureri cotidiene cumplite. În fiecare vineri, sângera din stigmatele ei pe mâini, picioare,Citeşte mai mult

Experienţele supranaturale ale Gemmei Galgani
Gemma Galgani s-a născut la 12 martie 1878 în Borgo Nuovo di Camigliano în provincia Lucca din Toscana (Italia). Este cunoscută pentru viziunile sale, extaze, stigmate și boli penitențiale. Papa Pius al XII-lea a canonizat-o în 1940.Era al cincilea copil dintre cei opt copii ai familiei Galgani şi prima fatăCiteşte mai mult

Apariţia Fecioarei Maria într-o pădurice din Midi-Pirinei
Picheloup este un loc foarte preţuit în lumea catolică deoarece aici au avut loc apariţii ale Fecioarei Maria. Păduricea se află în Arnaud-Guilhem în departamentul Haute-Garonne din Midi-Pirinei.Prima apariţie a avut loc la 23 iunie 1859. Fecioara Maria însoțită de Sfântul Petru și Sfântul Ioan s-au arătat în faţa aCiteşte mai mult

Titulus Crucis
Titulus Crucis este o relicvă expusă din 1492 în Bazilica Sfintei Cruci din Ierusalem de la Roma.

Apariţia Fecioarei Maria în insula Malta
Karmni Grima a fost un țărancă malteză a cărei experiență religioasă mistică a dus la construirea bisericii Maicii Domnului Ta ‘Pinu

O statuie a lui Iisus pe crucifix a sângerat din senin în Denver, SUA
Crucifixul nu a avut nicio urmă de sânge pe el, dar în una din zilele conferinței m-am uitat în sus și am văzut sânge pe crucifix și mi-a dat seama că venea de la sângerare.




D5 Creation