S-a aruncat în Atlantic din cauza fantomelor
Un bărbat care naviga în golful Biscaya, pe coasta atlantică a Franței s-a aruncat în apă înnebunit pentru a scăpa de „halucinații”, dar a fost salvat în mod miraculos de un cargo turcesc care trecea prin apropiere, susţine AFP.
În vârstă de 27 el se afla aparent în derivă de cinci zile la bordul unui vas cu pânze de 7.50m, botezat „Teuteu”, care nu era prevăzut cu niciun sistem de avertizare activă. Marinarii care l-au pescuit din apele Atlanticului l-au auzit rostind „propoziţii delirante, susținând că a văzut fantome și fețe în pânze”, a indicat agenţia AFP.
Luntrașul, în stare fizică bună, a fost debarcat în Spania în timpul unei opriri a cargoului turcesc și a fost predat autorităților locale.