sfârşitul lumii
Navigare după cuvânt cheie

Misterul de la Qumrân
În 1947, doi beduini au descoperit într-o grotă de la Qumrân, pe malul Mării Moarte, şapte suluri din piele scrise în ebraică.

Iisus pe cruce a apărut pe o fotografie primită de la gincolog de o americancă
În lume există multe semne misterioase care anunţă revenirea Domnului nostru sau apropierea Apocalipsei. Iată un posibil semn al întoarcerii lui Iisus Christos, relatat de CBS Local!

Isaac Newton a prevăzut moartea noastră pentru 2060
Isaac Newton, unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din toate timpurile, este la originea unui număr impresionant de legi în matematică şi în fizică. Dar el se interesa, de asemenea, de lucruri mai puţin riguroase.

Profeţia papilor sau a Sf. Malachia
Atribuită lui Sf. Malachia din Armagh, preot din Irlanda născut în 1094 şi mort în 1148 la Clairvaux, “Profeţia papilor” este constituită din 111 de devize latine publicate pentru prima oară în 1595 şi corespunzând unui număr de 111 de popi care, conform lui , vor domni de la CelestinCiteşte mai mult


D5 Creation