Egiptul antic
Navigare după cuvânt cheie
Cultul mumificării în Egiptul antic
Protecţia iniţială este de a asigura păstrarea permanentă a corpului, astfel încât să poată continua să trăiască în mormânt şi ca principiile intangibile ale personalităţii sale să poată găsi în el un sprijin permanent.
Magia egipteană Heka
Practica de zi cu ziContrar zilelor noastre, egiptenii antici amestecau continuu magia în viaţa lor cotidiană. Cel care doreşte să profeseze magia egipteană trebuie să fie conştient de puterile sale şi să înveţe manipulare energiilor. Aceste forţe magice ne par ostile, greu de controlat, pentru că gradul nostru de cunoştinţeCiteşte mai mult
Arheologii sunt uimiţi de descoperirea a 24 de sarcofage negre stranii, de 100 de tone, lângă platoul de la Giza
O descoperire de senzaţie vine să zdruncine din temelii ceea ce ştiam până acum despre trecutul nostru misterios. Arheologii su fost extrem de şocaţi atunci când au găsit, lângă piramidele de la Giza, de lângă Cairo, 24 de cutii negre sinistre având forma unor sicrie,