Paris

Navigare după cuvânt cheie

 
 
Nicolas-flamel

Nicolas Flamel a descoperit Piatra Filozofală?

Nicolas Flamel s-a născut între 1330 şi 1340, a murit în 1418. Locuia pe strada Scriitorilor, exercita

Bac.Catherine.Cercueil

Apariţiile nocturne ale Fecioarei Maria şi poruncile sale

Catherine Laboure i-a dezvăluit duhovnicul său faptul că a fost martoră la aparițiile Fecioarei Maria în iulie și noiembrie 1830 în timpul noviciatului (seminarul Fiicelor Carității), în capela mănăstirii de pe strada Bac din Paris. Acest eveniment stă la baza răspândirii „Medaliei miraculoase”, purtată astăzi de mulți catolici. A fostCiteşte mai mult

clarvazatoarea Anca

Mulțumiri pentru clarvăzătoarea Anca din Uniunea Europeană

Am apelat la clavăzătoareaAnca, deși nu mai aveam speranţe că mi se va rezolva ceva, sincer vă spun.Aveam probleme de sănătate, ameţeli, dureri de cap, trecusem printr-o depresieuriașă iar doctorii nu ştiau ce am deşi analizele îmi ieşeau normale. Dar mulţumitădoamnei Anca am scăpat de problemele mele şi a reuşitCiteşte mai mult

casa horror

Casa care sângerează

În oraşul Saint Quentin, de 60.000 de locuitori situat în apropiere de Paris, în cartierul Remicourt pe strada Tunarilor se găseşte, la nr. 21, o casă stranie. Nu este prea veche. A fost construită în anii 70 şi are un etaj. Aici locuia un cuplu care ocupa primul etaj, înCiteşte mai mult

kristin_scott_thomas_cannes

Kristin-Scott Thomas

Kristin-Scott Thomas şi-a făcut studiile la Cheltenham Ladies College apoi la 16 ani, a părăsit şcoala pentru că şi-a dat seama că nu era făcută pentru viaţa de călugărită şi a intrat la Central School of Speech and Drama în scopul de a învăţa să joace teatru.

jim_morrison_1969

Fantoma lui Jim Morrison a apărut în cimitir

Dar Meisner nu a remarcat asta decât în 2002. Atunci, a cerut să fie analizat clişeul. Într-o carte intitulată Ghosts on Film 2: Photograps of the Unexplained, cercetătorii afirmă

Fantomă filmată într-un hotel la Paris

Fantomă filmată într-un hotel la Paris

O cameră de supraveghere montată la etajul 3 al unui hotel din Paris a filmat o fantomă ieşind dintr-o cameră.Oaspetele care a asistat la această apariţie neaşteptată şi stranie s-a speriat şi a fugit repede din locul bântuit.    https://www.youtube.com/watch?v=mear_04yijY

fantoma111

Fantomele, un fenomen planetar

Cercetătorul italian de spiritism Ernest Bozzano scria în 1920 despre fantome că „se prezintă într-o manieră atât de realistă încât ai putea să le crezi vii; uneori, ele se arată distinct, dar transparente; în alte cazuri, nu sunt decât umbre cu formă umană.Câteodată, ele apar într-un loc ca nişte vapori,Citeşte mai mult

Hide